22 cu bune și cu rele

22 de ani

Mi-am adus aminte că pe la 12-13 ani mă tot gândeam cum o să fiu eu la 22 de ani. Și m-am pus de atunci la fiecare sfârșit de an să îmi scriu scrisori pentru viitor. Acum scriu scrisori pentru *Diana bătrână*.

Pe la 17 ani mi s-a cam rupt firul, lucrurile s-au schimbat, prioritățile la fel. Acum accentul l-am pus pe sănătatea mea și la fiecare moment în care trebuie să îmi pun dorințe prima e *Să fiu sănătoasă!*. Momente precum: revelion, zile de naștere, când trec pe sub masă de Paște (tradiția se respectă) sau când găsesc un trifoi cu 4 foi. Pe la 10 ani m-au dus ai mei cu cortul la Obârșia Lotrului. Acolo este o pădure cu trifoi și am făcut întrecere cu mami cine găsește mai mulți trifoi cu 4 foi. Îi găseam, ne puneam dorințe, scuipam pe ei- că așa se face și îl băgam în sân.

La 22 am terminat 3 ani de facultate (Geografie- UB), urmează să dau la un master cu nume pompos, colaborez cu o televiziune, încerc să fiu blogger și am câteva proiecte în derulare. Și mai ce?

Mama la 22 de ani se pregătea să mă aibă și avea carte de muncă de vreo 5 ani pe puțin- nu știu cum stătea treaba pe atunci. Eu la 22 de ani îmi pregătesc terenul pentru anii care urmează. Nu ăsta ar fi trebuit să fie viitorul? Mă sperie câteodată planurile mele. Nu am un job la care să merg 8 ore pe zi și să îmi aștept salariul. Ar trebui? Dacă aș vrea să am unul, l-aș avea. Câteodată mai trag o privire pe BestJobs și nu mă încântă nimic. Cum să pui un om dependent de artă să stea în fața unui calculator, să dea telefoane pentru a convinge pe x să accepte tot felul de oferte sau să facă nu știu ce rapoarte. Păi, omul ăla se uită la ceas din 10 în 10 minute, se fâțâie pe scaun și nu știe cum să facă să treacă mai repede timpul pentru a face ceea ce îi place. Am rezolvări la problema asta a mea.

Mă uit la persoanele din jurul meu, se întâmplă să petrec timpul cu oameni care deja o carieră faină. Vreau și eu! Învăț multe de la ei și îmi spun că prin greu au trecut și ei.

Am norocul să am părinți care mă susțin și asta mă ajută foarte mult. De la ei am învățat și am primit tot ce am avut nevoie. Sunt momente când îi sun pe ai mei să le zic *am reușit asta/ am făcut asta*- le aud fericirea în voce și mulțumirea. Sunt singurul lor copil și vreau să fie mândri de mine. Vă mulțumesc!

La 22 de ani am uneori alegeri greu de făcut. Vorbesc cu mama și știu că înțelege că îmi e greu. Sfaturi, multe sfaturi atunci când întâmpin probleme. Dar lucrurile negative din viața mea nu le-aș da pe nimic. Sunt ale mele și doar ale mele. Le vreau și le accept pe toate! Pentru că pot!

La fel și greșelile sunt tot ale mele și vreau să le fac în continuare. 

Renunț la oameni repede și nu îmi pare rău, nu îmi plac oamenii slabi, plângăcioși și triști.

Acum îmi dau seama câte lucruri puteau să fie altfel, dacă eu gestionam altfel situația. Dar alegerile de atunci au fost cele mai bune. 

Puteam să aleg să fac în continuare pictura și la facultate. Am ales însă geografia pentru că era un domeniu care îmi plăcea, pe parcursul facultății am regretat. Iubesc geografia, motiv pentru care am și învățat-o. Dar nu a fost ceea ce îmi doream. Acum îmi dau titularizarea ca profesor de geografie, știu că se câștigă extrem de puțin, dar nu o fac pentru bani ci pentru că una dintre dorințele mele de la 5 ani era să ajung profesor. Iar dorințele trebuie îndeplinite!

Pictura a rămas, sunt dependentă de pensule, culoare și pânză. Simt nevoia să trag o pată de culoare în fiecare zi. Și cu asta răspund la întrebarea *Diana, mai pictezi?*Da! Face parte din mine. 

În anul al II-lea de Facultate m-am apucat să fac o Școala de Televiziune. Asta a fost una dintre cele mai bune alegeri în care am cunoscut cei mai importanți oameni din media și presă. Așa m-am apucat să citesc cărți din domeniul jurnalismului și să intru în domeniu. 

Până la 22 de ani am făcut destul de multe lucruri și sunt mândră de ele. Evident că îmi doresc și mai mult și o să fac ceea îmi doresc! Dacă nu îmi iese ceva o iau de la capăt și încerc în orice mod să reușesc. Ambiția e cea mai importantă și dețin o doză mare.

Am colegi, amici, prieteni cu vârste cuprinse între 20-24 de ani și sunt nehotărâți, neliniștiți, fără o imagine clară a dorințelor pe care le au. Îi aud spunând că nu știu ce să facă și că nu au cum să facă ceva. Nu știu în ce să se implice, cum să înceapă, unde să ceară sau de ce să se apuce. Îndepliniți-vă dorințele și apucați-vă fericirea de picioare, legați-o și nu o lăsați să vă scape! Nu renunțați la planurile voastre!

Beneficiez de vârsta mea și fac tot ce se poate. 22, îți mulțumesc.

Related Post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

en_USEnglish
en_USEnglish