Iarna anului 2015 și păstrarea amintirilor

 

 

Photo: Andrei Marginean
Photo: Andrei Marginean

Aici, pe blog, pătrez câteva din gândurile și pozele mele. De multe ori stau și mă uit minute întregi la pozele și filmările cu mine din anii trecuți. În acest mod îmi analizez schimbările care au apărut pe parcurs. Când eram copil, stăteam cu mami și îmi arăta poze cu ea din anii 90. Nu are așa multe poze pe cât mi-aș dori și de multe ori stăteam și analizam fiecare detaliu al ei. Mă gândeam cum ar fi fost să nu fiu copilul ei și să o cunosc ca pe o prietenă.

Astfel și eu las copiilor mei poze cu mine de la 20 de ani. *Ea e mami!*

Hai, să ne mai plimbăm puțin în timp! Sunt atât de multe momente pe care le-am păstrat salvate în fotografii sau înregistrări video.

Prin 96, când tatăl meu era plecat în misiuni, am mers cu mama la fotograful din cartier pentru ai trimite poze. Cred că aveam aparat foto, dar mama considera că ies mult mai bine pozele cu un fotograf adevărat. Și din câte îmi amintesc mult timp am mers la el și decorul s-a schimbat de vreo două ori. Aceste momente erau planificate cu câteva zile înainte. Într-o zi i-am făcut o surpriză mamei mele, chiar înainte să mergem la fotograf. Mi-am *aranjat* bretonul ca o domnișoară adevărată. De fapt mi l-am ciopârțit și eram tare mândră de asta și nu înțelegeam de ce mamei nu îi plăcea. Ea zâmbea și se minuna de năzdrăvănia mea. Pe lângă asta mai eram și știrbă, dar nu aveam nicio problemă cu asta, îmi etalam lipsa dinților cu zâmbetul larg. Pozele cu noul meu breton și zâmbetul știrb au călătorit peste câteva mări și țări, pentru ai umple dorul tatălui meu. Și azi le avem bine păstrăm bine în albumele foto. O adevărată moștenire.

Acum să revenim în prezent! Sâmbăta trecută am ieșit cu Andrei Marginean la câteva poze în Centru Vechi. Probabil ultimele poze cu mine din 2015.

Photo: Andrei Marginean
Photo: Andrei Marginean
Photo: Andrei Marginean
Photo: Andrei Marginean
Photo: Andrei Marginean
Photo: Andrei Marginean
Photo: Andrei Marginean
Photo: Andrei Marginean
Photo: Andrei Marginean
Photo: Andrei Marginean
Photo: Andrei Marginean
Photo: Andrei Marginean
Photo: Andrei Marginean
Photo: Andrei Marginean

Pe Andrei Marginean îl găsiți aici: Pagină Facebook, Profil Facebook, Cont Instagram

 

 

Related Post

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

en_USEnglish
en_USEnglish