Program de plâns

 

-Diana, eu nu mai vreau. Pe bune că nu mai pot. Îmi e și frică.

-Și pe mine mă doare rău. Dar, am atâtea lucruri de făcut.

-Știu…îmi e prea greu.

-Eu nu renunț.

-Eu da. Roagă-te și pentru mine.

-M…hai să bem apă.

-Nu pot. Să scrii despre mine.

 

Mi se întâmplă foarte des să mă gândesc la oameni, fără să realizez că ei nu mai sunt. Chiar cu ideea de a pune mâna pe telefon și dea le da un mesaj. După multe secunde mă opresc. Am plâns mulți oameni până la 23 de ani. Și nu oameni bătrâni. Copii, adolescenți sau mai mari decât mine cu câțiva ani.

Un subiect pe care îl am de mult în minte și îl cos în fiecare zi în gândurile mele. Însă, de fiecare dată, îl las deoparte. Niciodată nu e momentul.

În urmă cu 6 ani lumea mea s-a cam schimbat. De atunci au intrat în viața mea oameni care au lăsat niște amprente uriașe. Nu contează cum și unde. Contează cine. Împreună cu ei se conturează povestea mea.

Aș înșira numele tuturor, dar nu. Nu e momentul. Sunt oameni cu care am petrecut zile, luni împreună. Râdeam, mâncam, dormeam sau plângeam împreună. Și plângeam mult. De frică, de durere, de plictiseală…aveam program de plâns. Ca să nu stăm degeaba.

Au plecat și oameni bătrâni, un bunic. Nu simt nimic.

Tocmai ce mi-a zis Dragoș *Mi-e dor de Mădă*.

 

 

 

Înainte scriam mult, aveam nevoie de asta. Acum mă chinui pentru câteva fraze. Probabil se simte. În timp a apărut #dianafiicuminte. Se potrivește. Însă #diananufitristă l-aș putea folosi uneori.

Oricum, am niște probleme cu care trebuie să mă stresez groaznic și să îmi bat capul, așa că mă întorc la ele. Aveam o vorbă *mă duc să fur niște fericire*. În ultima vreme am cam uitat de ea. Atâtea probleme de rezolvat! De fapt mă duc să alerg. Lui Mihai i-a luat câteva ore să facă ceva la cuptor și am mâncat super târziu aseară.

Cum trec de la una la alta.

 

 

 

Sursă imagine: pinterest.com

Related Post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

en_USEnglish
en_USEnglish