Update: Cum am slăbit din nou 10 kg?

Hai că îmi era dor de locul de ăsta! Ce mai faceți?

Ca să intru puțin în context, în 2017 am scris această postare, despre cele 17 kg slăbite în 2 luni. Pe atunci lumea mai citea bloguri. Mi-au atras atenția câteva comentarii recente care au nevoie de aprobare și dacă mă urmăriți pe InstaStory, din când în când îmi povestesc dramele – așa că fac un update la treaba asta cu și despre slăbit. Mai ales că știu că pierderea kilogramelor în plus nu este chiar floare la ureche, cel puțin nu pentru mine.

Au trecut 3 ani de atunci (nu știu cum, că parcă au fost acum 2 secunde). Însă, stați să vă povestesc. M-am menținut o perioadă în jurul acelor kilograme, dar după primele luni în care m-am mutat Islanda m-am făcut purcică.

Pe vlog am tot zis că acomodarea a fost grea pentru mine, iar emoțional nu am fost bine deloc. La aceste stări se adaugă și faptul că mi-a luat luni bune pănă să mă dezmeticesc, să înțeleg ce găsesc în magazine și să realizez că în alimentația mea aveam probabil 90% doar carbohidrați. Nu am fost niciodată *slabă*, potrivită da. Aici genetica își spune cuvântul.

Revin la mutarea în Islanda și vă zic că din Martie până în Septembrie 2019, am reușit să pun șunculiță și să adaug undeva la 10-11 kg. Adică nu m-am jucat deloc. În septembrie am fost acasă cu tot dorul de mâncarea românească. Vă imaginați ce de Doamne Ferește a fost la mine în farfurie, nu refuzam nimic. Cum era de așteptat, mi s-a dat de înțeles că-s cam rotunjoară ici-colo. Mhm, vă dați seama că treaba m-a călcat pe coadă grav. Cum adică? Mă faci grasă? Evident că am observat că mă îngrașasem, dar nu pot să zic că problema mă incomoda foarte tare.

Când m-am întors în Islanda, după vreo 2 săptămâni (15 octombrie), am citit un articol care conținea fraza *dacă nu mănânci pâine 3 zile ți se subțiază fața*. Aveam informații legate de ce înseamnă un stil alimentar fără carbohidrați. De altfel, susțin principiile ce țin de fasting. Că nu le-am pus în aplicare în perioada de șunculiță – asta nu pot să înțeleg.

Notat 15 octombrie, cumpărat cântar și am început. În primă fază mi-am reînoit informațiile legate de excluderea carbohidraților din alimentație. Mi-am făcut un jurnal în telefon cu greutatea, câtă apă beau, ce mănânc și cel mai important obiectivul pe care îl aveam. Astfel încât zilnic mă cântăream, să văd ce mă ajută și ce nu în schimbarea mea.

Fără zahăr, paste, păine sau cartofi – doar în prima săptămână am avut mici probleme. Evident, corpul obișnuit cu astfel de alimente, deodată șoc. Ce faci, boss? Îmi dai doar ardei cu ou și nimic pe lângă? Dar, așa cum am zis, maximum 2 săptămâni mi-a fost mai dificil fizic (și nu foame), dar am încercat să mă bucur de succesul zilnic pe care îl aveam și să rămân motivată. Legat de motivație, a existat și există un motiv care m-a făcut să zic *Ce faci, Diano? Hai!*.

Încercam zilnic să învăț rețete noi pentru a nu avea dileme de *Ce mănânc azi?*, să îmi înțeleg corpul și ce funcționează pentru mine.
Beau apă. Sar peste micul dejun când pot și încerc să mănânc în intervalul 12 – 18 ziua. Sport? Am scris și în postarea din 2017 că eu nu… of, nu îmi place deloc. Să zic că fac maximum 20 de abdomene sau genoflexiuni. Ah, nu zilnic. Săptămânal.

Ce am făcut cu poftele?

In prima fază mi-am stabilit regula și să înțeleg că dacă vreau un lucru, trebuie să renunț la ceea nu mă ajută să îmi ating obiectivul. În cazul care chiar nu mai puteam de poftă – miroseam sau îmi puneam prietenul să mănânce. Doar de sărbători am gustat.

Uitându-mă pe jurnalul pe care îl țin, în prima lună am slăbit 3 kg. Adaug faptul că am scăzut în greutate și după concediul din România 3 kg. Ceea ce era de așteptat la cât m-am îndopat în cele 2 săptămâni. Am stagnat o perioadă de aproape 1 lună, însă nu m-am demotivat. În următoarele luni am mai slăbit între 4-5 kg, însă, din nou perioade de platou. Pe 22 ianuarie observ că aveam pierdute 10 kg, dar țin minte că a fost o perioadă în care eram împărțită între două job-uri, corpul meu folosea mult mai multă energie decât îi dădeam.

Din februarie am aceeași greutate, dar au fost și zile în care am mai adăugat. Toate dramele! Și cum mie nu îmi place să citesc la alții cum să te motivezi, cuvinte pompoase și alte scheme bullshit pe acest subiect, iar eu văd că nu pot să slăbesc – vă zic și de dramele mele, că fac parte din realitatea mea.

În martie a urmat perioada în care am început să petrec mai mult timp acasă și asta s-a văzut în primele două săptămâni. Dar după m-am obișnuit și am revenit la cele 10 kg pierdute. Legat de mărimi – purtam L, iar acum S.

Pentru mine cartoful este Dumnezeu. Și pastele carbonara. Și prăjiturile făcute în casă. Și… mă înțelegeți. Dar îmi place ca rochia să stea și frumos pe mine. Baba suferă! Fiind scundă de înâlțime și 1 kg se observă și pentru a fi sinceră cu voi greutatea maximă a fost de 73 kg. Aceeași greutate maximă ca în 2017.

Cum mă simt?

Dacă în primă fază am eliminat complet carbohidrații, am ales ca după câteva luni să îi adaug pe cei așa ziși sănătoși. Mă simt bine, mă simt în formă și am observat că nu mai am crizele de durere pe care le am de aproape 10 ani atât de des. Dacă înainte lunar aveam probleme, din octombrie am avut cred că două crize.

Sunt atentă la ce și cum mănânc. Mă bucur de fiecare preparat și am organizare alimentară. Nu mai există haosul din frigider. În casă există mult *zahăr*, însă nu am tentație. Am găsit, de altfel, înlocuitori atunci când simt nevoia să fie dulce. Am învățat să citesc etichetele produselor. Cred că noutățile pe care le-am introdus sunt făina de migdale și de cocos.

Acum încerc să țin carbohidrații la nivel scăzut. Recunosc că nu calculez, dar în toată această perioadă a început să vină de la sine. Dacă vreau să mânânc o banană sau un măr, evident că îmi fac pofta.

Un alt lucru pe care îl fac e să aștept să îmi vină foamea. Las corpul să consume energia pe care am oferit-o la masa anterioară. Nu mă *uită Dumnezeu cu furculița în mână* și mă opresc înainte să nu mai pot. Acum nici eu nu sunt atât de organizată, dar îmi dau silința. Fasting – v-am mai zis de el. Pielea arată bine și beneficiile se văd și pe ten.

Mai vreau să slăbesc cel puțin 5 kg – pentru că îmi e dor de ședințele foto, însă sunt conștientă că trebuie să adaug sportul. Mhm, sigur. Mie îmi plac formele, am mai spus asta în diverse postări și pentru mine 56-58 kg este greutate ce consider că mi se potrivește și se completează cu stilul meu. Nu am proporții de femeie slabă și de ce să nu profit. Să fiu realistă și îmi pun în valoare corpul într-un mod estetic.

Nu am avut kilogramele în care să îmi fie greu să respir, în ideea că îmi afectau sănătatea. Am avut greutatea în care observam că *am fundul cam mare*. Fiecare alege în ce corp vrea să trăiască. Dar subliniez că sănătatea este cea mai importantă. Pentru mine rândurile de colăcei nu reprezintă un corp sănătos. Aici și ce se mai promovează ici-colo, nu este chiar un subiect în care vreau să intru pentru afectează anumite gândiri. Nu o să îmi iasă oasele pe afară, pentru că nu sunt proporționată astfel și nici estetic nu consider. Nici nu o să scriu vreodată că sunt grasă, dar fericită și ideea de trebuie să te simți bine cu tine, mâncând zilnic ca o purcică, dar abia respiri.

Nu sunt nutriționist, asta am ales să fac eu – pentru corpul meu.

Nu luați postarea mea ca o recomandare. Mă consider doar în măsură să vă recomand să mergeți la medic/ nutriționist și să vă informați de la oameni avizați în cazul în care vă doriți să slăbiți.

Nu este dietă minune. Nu este o dietă. Este un stil alimentar pe care l-am ales. Fiecare om este unic și nu este o rețetă general valabilă. Sau alt bullshit în care unele se trezesc să vândă diete peste noapte, care da, pentru ele au funcționat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

en_USEnglish
en_USEnglish