greentom caruciuor

Review | Cărucior Greentom – O alegere bună?

Printre cele mai potrivite alegeri pe care le-am făcut privind lucrurile destinate Fridei, este căruciorul. Nu cred că puteam face o alegere mai potrivită nouă și care să ne placă atât de mult. În cele 5 luni de când avem căruciorul, l-am comparat cu alte cărucioare, iar Greentom ni se potrivește și îl consider cel mai bun și cel mai frumos.

Puteam să vă povestesc de el în urmă cu 5 luni. L-am primit de la Kidsretail cu 2 săptămâni înainte să se nască Frida. Dar am vrut să am o experiență reală cu el, nu doar să împărtășesc dragostea la prima vedere. Când mă refer la experiența cu un produs și aici vorbim de un cărucior, mi-am dorit să văd cum se comportă în timp, cât de rezistent este, dacă copilul nostru se simte confortabil, cât de ușor de manipulat este, la plimbări mai lungi sau plimbări scurte prin oraș, dacă îmi este ușor să îl ridic pe scări, să cobor sau să urc borduri. Sau dacă, așa cum prietena mea cu bebe de 9 luni a trebuit să facă, să schimbe recent căruciorul pentru că era foarte greu și nu se descurca deloc cu el.

Stiu că gusturile nu se discută și fiecare copil are nevoile lui. Cu toate acestea, sunt sigură că Greentom poate să satisfacă și să ofere multor părinți un cărucior de calitate cu multe beneficii. Plus de asta este și un cărucior foarte frumos, cu un design superb. Când l-am văzut prima dată, la fel ca și acum, mi s-a părut atât de frumos. Și acum, când mergem la plimbare și mai observ alte cărucioare, în continuare mi se pare un cărucior superb. Este exact pe gustul meu din punct de vedere al designului.

Care sunt cerințele pe care le avem din partea unui cărucior:

  • Să fie din materiale de calitate, rezistente în timp
  • Să fie confortabil și sigur pentru Frida
  • Să aibă un design cât mai simplu și minimalist
  • Să îl putem folosi din primele zile de viață ale copilului nostru, până 2 ani și 6 luni.
  • Să nu fie un căruț zgomotos
  • Să fie cât mai ușor
  • Să încapă în portbagajul mașinii și să mai fie spațiu pentru a mai pune și alte bagaje
  • Roțile să fie adaptabile și potrivite oricărui tip de teren
  • Să poată fi folosit indiferent de anotimp

De ce nu am ales cărucior cu landou până la 6 luni?

Ne-am dorit un cărucior pe care să nu îl schimbăm la 6 luni, iar Greentom m-a convins că am făcut cea mai bună decizie. Știam că modelul ales de noi, o să îl putem folosi după 4-5 luni când o să crească Frida. Dar am convenit că e în regulă, oricum în primele luni era nevoie mai mult de scaunul de la mașină și timpul afară îl petreceam la bunici. Aveam marsupiul și wrap-ul așa că nu îmi făceam griji că o să am nevoie de cărucior pentru plimbări.

După ce s-a născut Frida, adevărul e că la câteva săptămâni după ce m-am refăcut, aș fi putut merge la plimbare cu ea, dar a urmat o perioadă foarte caldă și nu am avut nevoie. Nu pot să zic am simțit lipsa unui landou, însă mă gândeam că dacă aș fi avut, poate seara după ce se mai răcorea ieșeam la o plimbare, Până într-o zi, când Frida avea 4 săptămâni, am ieșit la o plimbare în alt oraș și întâmplător ne-am dat seamă că putem folosi șezutul fără probleme. Aveam căruciorul la noi din pură întâmpălare. Ei bine, modelul nostru Reversibil, dar care poate fi așezat fără probleme și orizontal în poziție de somn, numai bun pentru un bebe mic, dacă punem o păturică și nu folosim centurile de siguranță. Astfel încât devine landoul perfect și bebe stă foarte bine în el. Nu este gândit ca landou, însă poate fi adus în această poziție de somn. La 5 luni, Frida nu mai dorește să stea în poziție orizontală și am ridicat cu un nivel șezutul. Centurile nu o incomodează și pare că are suficient loc astfel încât să se simtă confortabil.

Faptul că am putut folosi acest cărucior înainte de 6 luni, fără să fie nevoie să avem un landou separat, iar Frida stătea foarte bine, ne-a convins că Greentom a fost cea mai bună alegere pentru noi. De altfel, Greentom îndeplinește toate celelalte cerințe și nevoi pe care le avem din partea unui astfle de produs.

Câteva aspecte despre Greentom: Printre cea mai definitorie caracteristică a căruciorului este că merge foarte lin. Roțile sunt pline, deloc rigide, absorb și amortizează indiferent de natura drumului, iar până acum nu s-au tocit deloc. În ceea ce privește centurile, Frida stă foarte bine prinsă în ele. Iar un lucru pe care nu l-am menționat este pe partea de frânare, în aceste cele 5 luni de când îl folosim, frânele nu s-au slăbit, se blochează și deblochează la fel de bine. În cazul în care se murdărește, se curăță foarte ușor, tapițeria fiind detașabilă. Și nici nu am observat să se zgârie prea repede. Are spațiu de depozitare, care pentru mine este suficient de încăpător. Nu plecăm cu foarte multe lucruri după noi și nu am avut nevoie de un spațiu mai generos. Îmi place că nu are detalii în plus, pe care, din câte am citit, alți părinți ar avea nevoie (suport de cafea) sau arcade cu jucării zgomotoase.

Greentom Primul cărucior verde de pe planeta noastră
  • Căruciorul Greentom este gândit atât pentru copil cât și pentru părinte. Cântărește doar 7 kg și își găsește locul chiar și în portabajul unei mașini mici.
  • Materialele din care Greentom este fabricat sunt fără BPA, PVC, nu conțin Ftalați, sunt 100% Non-Toxice și respectă cele mai stricte măsuri pentru copii.
  • Greentom Classic este fabricat din 5,5 kg de plastic de cea mai bună calitate reciclat și 74 de peturi reciclate. Compania folosește plasticul acumulat pentru a curăța mediul si pentru a crea mai departe produse noi, complet functionale și accesibile, de cea mai bună calitate
  • Viziunea companiei Greentom este de a crea produse inteligente, durabile și funcționale, iar în același timp să aibă grijă de mediul înconjurător.
  • Designerul Bart Bost a creat căruciorul Greentom atât pentru satisfacerea nevoilor noastre, dar și cu gândul la planeta și generația următoare, promovând astfel un stil de viață durabil.
  • Smart Dutch Design este conceptul de design în care căruciorul Greentom se încadrează. Un design în care se reflectă ideea de simplitate, care să fie și practic în același timp.
  • Un alt aspect ce îl face unic este că piesele și accesoriile se pot alege în funcție de culoarea dorită. Îți dorești un cadru gri, dar șezutul roz? Greentom oferă o varietate de culori, care, dacă mă întrebați pe mine, sunt foarte simpatice. Deloc stridente sau comune, din contră, plăcute și vesele. Se pot face foarte multe combinații, iar componentele se pot înlocui foarte ușor și repede. Într-adevăr, piesele costă separat, însă producătorul îți oferă posibilitatea să alegi ce accesorii ai nevoie și se ajunge la un cost care în final este asemănător cu alte cărucioare cu aceleași componente.

Toate aceste caracteristici, îndeplinesc toate cerințele pe care noi le-am avut de la un cărucior. Atunci când mergem la plimbare, transmite un anume vibe. Cred că cel mai bine aș putea defini cu ideea de nordic, mă duce cu gândul cu mamele pe care le vedeam plimbându-și bebelușii în cartierul Mosfellsbær din Islanda.

Căruciorul Greentom este disponibil în trei variante: Carrycot, Reversibil și Clasic.

Varianta Carrucot este destinată nou-născuților până la 6 luni deoarece are landou. Greentom Reversibil, cel pe care și noi îl avem, este recomandat pentru 6 luni, până la 2 ani jumătate, permite poziția atât în sensul de mers, pentru ca cel mic să observe lumea din jur și cu fața la părinte. A treia variantă, Clasic, este pentru copii cu vârstă cuprinsă între 6 și 4 ani. De altfel, mai sunt și variante de Greentom 2 în 1 sau 3 în 1.

Cărucioarele Greentom le găsiți în magazinul celor de la kidsretail, iar dacă aveți întrebări și sfaturi privind alegerea unui astfel de cărucior le puteți scrie.

*Articolul a fost scris în parteneriat cu brandurile Kids Retail Concept și Greentom, însă colaborarea nu influențează părerea desprea produs pe care am expus-o aici.

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

en_USEnglish