Parere chicco produse copii

Review | Chicco Baby Moments Sensitive Produse Dermatologice

Gravidă prin luna a 6-a, vă povesteam eu de pompa de sân electrică de la Chicco, pe atunci un subiect atât de nou pentru mine, iar acum, la 4 luni de la naștere, zic doar atât: Cât de bine mi-a prins! Am pregătit un articol în care abordez subiectul alăptării. De altfel, povestesc şi despre cum am avut grijă de lactație în timpul zilelor în care am fost internată pentru operația de colecistectomie, pe care am făcut-o la două luni după ce am născut. Am mai vorbit despre alăptare pe blog, însă nu şi din poziția mamei care a reușit, din primele ore de la naștere, să alăpteze exlusiv. Dar până atunci, am câteva noutăți de la Chicco despre care vreau să vă povestesc.

Legat de Chicco, tot ce am de la ei (sutien alăptare, centura postnatala, biberoane, sterilizator, pompa electrica) sunt foarte mulțumită. Ceea ce ține de nevoile Fridei și aici mă refer la biberoanele Perfect5, nu puteam face o alegerea mai bună. Mă bucur că pot alăpta exclusiv, iar când a fost nevoie să o hrănesc cu biberonul, varianta aceasta a fost potrivită unui bebeluș care acceptă greu tetina. Despre centura postnatala am vorbit în câteva rânduri în primele săptămâni după naștere. În continuare rămâne magazinul pe care îl recomand pentru produsele de puericultură și nu numai, mai ales pentru faptul că la ei găsești calitate, o gamă largă de produse și cam tot ce îți trebuie pentru pregătirea venirii unui bebeluș.

Și în acest articol mă văd nevoită să subliniez câteva aspecte. Acest lucru, în ideea că poate sunteți pentru prima dată pe blogul meu și citiți despre îngrijirea pielii. Pielea celor mici și în special a nou-născuților este deosebit de delicată. Înainte de a folosi un produs de curățare sau hidratare, informați-vă despre produsele alese și dacă aveți dubii cereți opinia medicului pediatru sau a unui doctor dermatolog. Un specialist poate să vă ofere informațiile necesare și să vă spună dacă produsele folosite sunt compatibile cu pielea micuțului. Piața de produsele cosmetice pentru cei mici este una largă, important este să vă îndreptați atenția către branduri care oferă produse cu o listă de ingrediente cât mai curate și cu o formulă cât mai blândă. Dacă folosiți produse ale căror ingrediente nu sunt potrivite pentru un bebeluș, acestea pot sensibiliza pielea, iar pe termen lung pot duce la probleme de piele (dermatice, eczme, iritații).

Gama de produse dermatologice, Chicco Baby Moments Sensitive, sunt noile lansări ale brandului pe care le folosesc de aproape o lună. Câteva dintre ele au intrat la favorite și le voi recumpăra. Chicco are următoarele game de cosmetice: Baby Moments, Baby Moments Sensitive și Natural Sensation. Din fiecare folosesc produse, însă despre gama de produse dermatologice îmi voi spune părerea în acest articol.

Chicco Baby Moments Sensitive

Ce aduce nou această gamă? Toate produsele sunt special concepute pentru pielea sensibilă a celor mici, acestea având o formulă mult mai blândă. Toată gama conține extract de bumbac, vitamina E și panthenol. Extractul de bumbac are rolul de a calma și hidrata pielea, în timp ce vitamina E vine și cu un strat de protecție. Cel din urmă, panthenolul, pe lângă hidratare, acționează și ca un emolient.

Noua formulă îndeplinește o serie de caracteristici și aduce câteva beneficii pe pielea delicată a micuților noștri:

  • formula este una delicată, cu 94% ingrediente naturale
  • produse precum uleiul sau loțiunea dermatologică lasă pielea catifelată și plăcută la atingere
  • grijă pentru pielea celor mici: respectă echilibrul hidrolipidic al pielii nou-născutilor
  • siguranța copiilor noștri: produsele sunt testatate dermatologic și oftalmologic sub control pediatric
  • prietenoase cu natura: ambalajul produselor este confecționat din 100% plastic reciclat pentru protejarea mediului
  • mirosul este unul plăcut

Ce sunt produsele dermatologice? O idee simplă ar fi că în compoziția acestora nu se regăsesc ingrediente care port să irite pielea. Produsele de acest tip se vor lipsite de uleiuri esențiale, parfumuri și conservanți. Un detaliu al acestor categorii de produse este că lista de ingrediente este una scurtă, astfel riscul ca pielea să reacționeze, este unul mai mic.

Gel copii Chicco

Ca toate celelalte produse din gama Sensitive, acesta poate fi folosit încă din primele zile de viață ale bebelușui, tocmai datorită formulei blânde pe care o are. Cu o formulă blândă și fără lacrimi, acest produs 2 în 1 are un miros plăcut. Pe partea de miros, este în topul preferințelor mele în privința produselor de curățarea pentru bebeluși. Cu o textură plăcută la atingere, are un miros delicat, se îndepărtează ușor și lasă pielea bebelușului catifelată. Îmi place că produsul este disponibil în varintă mare, de 500 ml. Cantitate suficientă pentru o perioadă mai lungă de timp.

Ulei chicco

Un produs nou pentru mine, fiind și primul de acest tip pe care îl folosesc pentru Frida. Este, de atfel, și produsul de îngriire pe care l-am folosit cel mai mult. În zilele când a fost caniculă, obișnuiam să îi fac o baie Fridei și undeva în jurul orei 3, pentru a o răcori. Acest ulei nu mi-a lipsit în momentele ei de relaxare și recunosc că și mie îmi place să îl folosesc. Lasă pielea foarte plăcută la atingere, fină și moale. Fridei îi fac masaj cât timp e în cădiță și se simte foarte bine. În tot timpul acesta nu am întâmpinat nicio reacție adversă la acest ulei de baie. Chicco ne atenționează să acordăm mare atenție în manevrarea copilului la băiță când folosim acest ulei, deoarece poate să alunece. Nu am avut întâmplări neplăcute. Am observat că imediat cum clătesc produsul de pe pielea bebelușului meu, se îndepărtează foarte ușor. pielea rămâne fină, dar nu alunecoasă sau uleioasă.

Ulei chicco copii

Se pare că produsele de tip ulei au intrat foarte repede pe lista mea de preferate. Nu știu dacă asta se întâmplă datorită mirosului atât de plăcut pe care îl are sau a faptului că se absoarbe foarte rapid în piele, dar îmi place tare mult. Nu îi fac masaj după fiecare baie, dar o dată la 2 zile sigur Frida primește un mesaj relaxant. Nu irită pielea și faptul că intră repede în piele, mă ajută să o și îmbrac imediat după ce închei masajul. Un alt beneficiu al faptului că se absoarbe repede este faptul că evităm accidente precum alunecarea.

Crema chicco

Un alt produs blând și potrivit pentru pielea delicată a micuților noștri este loțiunea dermatologică fluidă. La rândul ei, se absoarbe rapid în piele și putem să îi imbrăcăm chiar imediat după aplicare. Loțiunea lasă un miros proaspăt care se păstrează de-a lungul câtorva ore. Dacă aplici seara, cu siguranța și dimineața îi poți simți aroma plăcută. Nu e un miros care să deranjeze, din contră, pe mine mă atrage foarte mult. Cantitatea generoasă ajunge mult timp, mai ales că nu este nevoie de foarte mult produs la aplicare. Iar legat de acest aspect, atenție la data de expirare a unui produs cosmetic și la valabilitatea sa după ce produsul a fost desfăcut.

Chicco produse dermatologice copii

Amidonul de baie este produsul pe care l-am recumpărat înainte să se termine, ca să *îl am acolo*. Este o noutate pentru mine, nu am știut că există amidon din orez care se poate folosi în apa celor mici. Formula este 100% de orgine vegetală. Rolul său este și de a calma pielea iritată. Pe lângă acest beneficiu, amidonul de orez împrospătează pielea și acționează ca un emolient, fiind potrivit pentru eliminarea excesului de transpirație și sebum. Nu degeaba îi făceam baie după-amiază, în zilele în care era caniculă, turnam puțin amidon de orez în apa caldă înainte pentru a se topi. Produsul îl găsiți în varianta de 250 grame, dar este o cantitatea de produs care vă ajunge la multe băițe.

Întreaga gamă de produse dermatolice Baby Moments Sensitive Chicco o găsiți pe site-ul chicco.ro.

Related Post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

en_USEnglish