Cum am slăbit 17 kg în 2 luni?

Ce mai faceți, dragilor? Mai cu una, mai cu alta, eu abia acum m-am ridicat de la masă. Sincer vă zic! De pe 23 decembrie până acum, m-a uitat Dumnezeu cu furculița mână. Și la 1 metru și o speranță, se vede fiecare lingură de piftie și prăjiturică, mâncate fără regret. A, stai, credeați că sunt înaltă? Sâc! Pe Facebook toți suntem niște minunați, fabuloși, cu vieți perfecte.

Așa că mă simt ca o purcelușă după sărbătorile ăstea. Mai, mai că mă rostogolesc prin casă. Dacă anul trecut îmi turnam dramele pe aici, anul ăsta a început…dormind. Zici că m-am născut obosită. Bine, hai, las gluma de o parte. Vă povesc una, alta și mă întorc la ale mele. Dacă tot m-am făcut șefă de anul trecut, să vezi câte idei pe capul meu.

Întrebarea anului trecut a fost *Cum ai slăbit, Diano?*.  Eee, nu că m-ar fi deranjat, creștea inima în mine. Însă a fost întrebarea la care tot evitam să răspund atunci, bine, nu e ca și cum, acum povestesc lejer. Nu vă mint, am fost o purcelușă de 73 de kg. Bine, o să fiu la fel dacă o să fac aceleași greșeli din trecut. (Pfff, ce motivațional… nu sunt un om care să se țină de un program strict, dacă îmi e foame, uit că îmi place să port să strâmt și pe scandal) Și nici aptitudini de speaker motivațional nu am. Mă știu de la cursurile pe care le țin, le zic cursanților numai părțile nasoale, apoi mai dau câte un gram de bine.

*Ai slăbit, ce bine arăți!*  Adică ce? Când eram grasă, nu eram frumoasă? Mă, ai văzut ce ochi am? Nici nu te mai uiți la șunculițe de ei!  Ah, e o tipă în online (bine, sunt o grămadă, da’ ea mi-a sărit în feed) care susține că femeile grase trebuie să se iubească și nu trebuie judecate. De unde vine asta? Aveam niște depresii și anxietăți la 73 de kg, de ai fi plâns lângă mine. Atât de complexată de cum eram și habar nu am aveam, ce vrea corpul meu de la mine. Când mergeam în cabina de probă și vedeam că 40-ul abia îl trăgeam pe fund, mă apucau tragediile. Mergeam acasă, iar seara, purcelușa de mine, uita că ciocolata se pune pe fund. Hai, mă!

Vedeți? O tot dau la întors? Și sigur voi ați intrat, să aflați de vreo dietă minune (unii dintre voi), prin care am dat o parte din fund jos, pe care să o începeți de mâine. Nu? Am zis o parte, că Doamne Ferește să fi rămas fără fund! Totul până la fund și sâni! Am și eu fixurile mele. Braziliancăăă.

Puțini dintre oamenii mei știu care a fost motivul din spatele celor 17 kg, să îl scriu și aici? Nu am inel gastric, nu am ținut diete, nu m-am apucat serios de sport și nici pe pastile nu m-am dat. A fost cald, am ținut perioade scurte de waterfasting și am scăzut caloriile (implicit mâncarea). Nu am vrut să fac asta, s-a întâmplat pur și simplu. Adică nu am mai mâncat la fel de mult cum o făceam. S-a întâmplat. O schimbare radicală.

De fapt, sunt momente în viață, în care lucrurile nu stau așa cum îți dorești. Atunci apare…

 

…apare tristețea, zile în care te hrănești doar cu gânduri. Și da, ai aflat motivul. În spatele unor povești faine pe care online-ul ți le pune pe tavă, atunci când dai scroll, pot fi zile de amărăciune. Dar aveam nevoie de tot, de absolut tot! Atât.

(Pentru că acele zile, mi-au adus ce am acum. Și-a meritat pe deplin.) – Îmi întorc privirea: o dată la 7 ani se schimbă norocul. Din 7 în 7 ani “Palatul de destramă” , cu energie și fiecare cu Dumnezeul lui.

Waterfasting? Da! A fost cea mai bună decizie pe care am luat-o pentru corpul meu. Nici nu am știut că dacă nu mănânc, corpul meu se bucură de asta. Credeam că îi fac rău, dar nu schimbam asta, pentru că nu puteam/ doream/ simțeam nevoia să mănânc. Apa era tot ce corpul meu îmi cerea. Nu am știu că există waterfasting și nici de beneficiile sale. Un Post Negru, pentru corp și minte. O metodă despre care nu o să scriu și nici motivul pentru care consider că este benefic pentru corpul meu. Uite la asta, scrie despre înfometare. Nu, nu pentru că slăbesc, nu are legătură. E mult mai mult de atât. O provocare. Un alt aspect ce a contat foarte mult și l-am realizat recent: Timp de 3-4 luni nu am mâncat absolut deloc zahăr. Recent am început să fac asta. Și se vede.

17 kg a însemnat să scad de la numărul 40 (42) la 34 (chiar și 32). 56 kg a fost greutatea în care m-am simțit cel mai bine, însă vreau să ajung la mai puțin de 50 kg. Acum nu mai e așa ușor. Mi-am revenit complet! Nu îmi mai hrănesc corpul cu speranțe și iluzii. Superfecială? Kilogramele contează? Da. Una e să dansezi pe mese și să faci twerking cu 73 kg, alta e cu 56 kg. Glumesc…dar contează. Nu pentru cei din jur. Pentru tine, pentru sănătatea ta și felul în care te privești în oglindă. Ziceam de dans, da, și el m-a ajutat să slăbesc. 

Da’ să știți că eu chiar mi-am dat interesul, ca ăsta să fie un articol educativ. Sau măcar să aflați ceva de la mine. Că de învățat – nici nu se pune problema.  Așa că *Diano, cum ai slăbit?* – nu are răspuns în sala de sport. Poate doar în farfurie, dar nici acolo.

Dar, purceluși și purcelușe, oameni dragi – așa cum sunteți, sunteți minunați! Și nu uitați că orice gând sau acțiune negativă, se întorc înapoi. Oferiți iubire și bunătate celor din jur. Și dacă aveți o gogoasă, dați-o la altul!

 

Cu sarmale și boeuf,

#slăbescșiîn2018

17 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

en_USEnglish