Dacă aș putea, m-aș muta în alt corp

 

Diana, tu mai scrii?

Da, mai scriu…dar în ultima vreme mai puțin pentru mine, mai mult pentru treburile de la muncă. Unul dintre lucrurile pe care le fac sunt și acelea de a scrie de la articole, texte pentru materiale sau script-uri. Nu prea mai îmi vine să stau cu degetele pe tastatură și pentru blog.

Am început cei 23 de ani într-un mod în care nu mă așteptam. Da, perioada e una diferită, mă așteptam să se întâmple, dar nu acum. În ultimele zile tot am purtat diverse stări, azi chiar o stare de nervozitate. Nu plâng, nu simt nevoia să plâng. Mă bucur totuși că nu am întârziat și am lăsăt momentul ăsta pe mai târziu. Probabil atunci era prea târziu.

Mai am de așteptat câteva zile. Și așteptarea asta îmi dă o grămadă de gânduri în orice moment al zilei. Adorm greu. Acum câțiva ani pentru că mă gândeam la tot felul de lucruri înainte să dorm, mi-am imaginat că sunt în mijlocul mai multor uși deschise cu diverse denumiri. Lângă mine grămadă de gânduri. Le adunam și le duceam la ușa unde se potriveau. După închideam ușa. Astfel adormeam mai repede.

Și ce mai faci, Diana?

Tot încercam să-mi găsesc un echilibru, dar acum nu… Aștept să scap de vierme și să revin la normal. Mă relaxez greu și sunt un pic cam nepăsătoare.

Ah, da..termin anul I de Master Audio-Video. A fost *atât de interesant* încât nu am ce să scriu despre el.

Și totuși ce faci atunci când…?

Când ce? “Înjur” tot ce prind! Viața își cere înjurăturile, eu i le dau cu patos.

Te simți bine?

Dacă aș putea, m-aș muta în alt corp. Dar cum nu pot…îl păstrez pe ăsta. Cred că e nervos pe mine pentru că nu-i mai acord atenție, dar el a luat-o razna primul. Se comportă ca un adolescent! O să fie pedepsit…partea urâtă e că să suferim împreună. Stai liniștit, eu tot o să am grijă de tine! fluture cusut

Gata, hai că mă întorc la emisiunile mele. Să știți că sunt pozitivă în ceea ce privește viitorul. Doar vreau să treacă mai repede. Cu prezentul stau mai prost, am datorii la el. Le-am tot amânat și mi-am furat-o. Hai, că fiecare dintre noi avem probleme. Partea bună e că sunt a dracului de ambițioasă și nu-mi e frică, alții… Corpul meu face ca mine!

Ai grijă de sănătatea ta!

Related Post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

en_USEnglish