haine bonprix

Haine pentru femei Bonprix – ce produse am ales?

Subiectele pe care le abordez cel mai des atât pe blog cât și pe Instagram, despre care scriu cu plăcere de ani de zile fac parte din categoriile de îngrijire și modă. În 2020 am adăugat pe blog o serie de articole pe subiectul de design interior, iar anul acesta subiecte ce țin de pregatirea pentru venirea bebelusului au fost cele cărora le-am acordat cea mai multă atenție. În postarea de astăzi continui discuția despre ultima comandă de la Bonprix, pe care am promis-o în acest articol. Astfel, am făcut un update la un articol pe care l-am scris în 2017 despre prima comanda Bonprix, legat de părerea mea vizavi de acest magazin și detalii precum: cât durează livrarea, retur, calitatea, prețul și mărimile produselor. În cadrul postării am adăugat și alte detalii care pot fi utile celor care își doresc să plaseze o comandă din prisma experienței mele.

Stilul a rămas același! Dacă tot am zis anul 2017, vă spun că ultima comandă de pe Bonprix seamănă tare mult cu cea de acum 4 ani. All black! Stilul meu nu s-a schimbat, în continuare aleg să port cu plăcere predominant negru. Totodată, îmi mențin părerea vizavi de acest magazin legat de calitatea produselor.

În ultima comandă de la Bonprix mi-am ales trei produse:

Rochia face parte din bpc bonprix collection și este potrivită pentru temperaturi ușor mai scăzute sau serile reci de vară. Materialul are în compoziție 95% bumbac, 5% elastan, iar croiul este foarte lejer.

Mărimea pe care am ales-o este de 36/38, îmi este potrivită dar mi-a fost destul de lungă – asta înseamnă că la 1,60 m mi-a ajuns până la glezne. După ce mi-a ajuns comanda, am dus-o la croitorie să o scurtez, nu foarte mult, cât să treacă de genunchi. Legat de mărime: fiind însărcinată, mi-am dorit o rochie pe care să o port și după naștere. Am mai discutat despre asta în postarea despre haine gravide, consider că unele haine care sunt potrivite doar pentru perioada sarcinii nu sunt cea mai bună investiție. Înainte să rămân gravidă purtam 34/36 în funcție de croiala hainelor, motiv pentru care după ce am citit recenziile lăsate de cliente care au mai cumpărat această rochie. Am ales 36/38, asta după ce inițial m-am gândit la 38/40 în ideea să îmi fie potrivită pentru burtă. Numai bine că mărimea 36/38 mi se potrivește, să fiu sinceră cred că puteam merge și pe un 34/36 ca partea de jos să fie o idee mai puțin voluminoasă, dar riscam ca la bust să fie puțin cam strânsă. Dar, în mărimea aleasă burta mea are loc suficient la cât de mult material are rochie.

Chiar îmi place alegerea pe care am făcut-o, este un model de rochie pe placul stilului meu (mai ales partea de mâneci 3/4 și guler). La fel ca hainele pe care le am de la Bonprix din 2017 sigur o să o port această rochie ani de zile. Se comportă bine la spălare, culoarea și-a păstrat intensitatea, iar materialul nu se scămoșează sau șifonează. Prețul rochiei de 99 lei este potrivit, privind toate aspectele pe care le-am menționat.

Incaltaminte Bonprix: Ghete biker cu capse, marca bpc

Aici recunosc că alegerea mărimii m-a pus cel mai tare pe gânduri – așa cum multe discuții despre Bonprix apar în jurul subiectului ce țin de mărimea produselor. Ținând cont de picioarele umflate din sarcină, speram ca ghetele să fie destul de încăpătoare, astfel încât să mă pot bucura de ele și acum. Totodată, îmi doream să nu fie groase, ca să le pot purta primăvara și toamna cât încă e cald. Nu de alta, dar pe cât iubesc eu rochiile și fustele midi, pe atât de dor îmi e de o pereche de jeanși cu talie înaltă, suflecați, purtați cu acest tip de ghete.

Dorințe îndeplinite! Ghetele s-au potrivit exact cerințelor mele, astfel că mărimea 37, pe care o port în mod normal, mi se potrivește și chiar și cu picioarele mele umflate, nu mă strâng. Sunt subțiri exact cum îmi doream.

Recunosc că prețul modic de 139 lei m-a făcut să mă gândesc dacă încălțămintea este de calitate și nu se rupe după câteva purtări. Când a ajuns comanda, s-a dovedit că prețul este foarte bun pentru aceste ghete. M-am uitat la cusături, fermoar și nu îmi fac probleme că o să se deterioreze. Chiar le-am purtat în condiții de noroi/ urcat pantă/ sărituri pe pietre și trecerea unei ape și am venit cu ele acasă fără probleme. Au trecut și printr-o curățare cu apa, iar piele întoarsă (imitație) nu a avut de suferit.

Ultimul articol din această comandă este această geantă. Mi-am dorit o geantă mică, neagră în care să încapă portofelul, telefonul și poate un ruj. Contextul face ca din 2019 să nu mai am nevoie de genți mari. De altfel, le-am înlocuit cu un ghiozdan în dimensiuni mici. Așa că momentan toate gențile mele mari sunt puse deoparte.

Geanta este fix cum arată în pozele de prezentare de pe site, îmi e utilă, se potrivește cu celelalte piese din comandă. Însă, momentan am nevoie de o geantă al cărui material să fie ușor mai moale, iar modelul să fie mai puțin pretențios. O pereche de încălțări sport, un cardigan, mi-am luat geanta și am fugit repede până la cumpărături. Cu acest model de geantă simt că e nevoie să depun puțin mai mult efort la alegerea outfitului. Dar, oricum, asta nu este un aspect care să influențeze părerea pe care o am vizavi de produs. Nu îmi pare rău că am comandat-o pentru că îmi place foarte mult, se potrivește stilului meu, arată foarte bine, iar detaliile sunt pe gustul meu. La fel și partea de material și cusături fac din această geantă una trainică. Ce ține de preț, 99 lei este mai mult decât potrivit – după ce am comandat-o am observat că intrat la reducere. Așa că urmăriți prețurile de pe site, Bonprix aplică foarte des reduceri la produsele lor.

Livrarea gratuita la comenzi de peste 99 lei și calitatea produselor sunt două dintre motivele pentru care recomand Bonprix. Am haine din 2017 de la ei, care după zeci de spălări, si-au păstrat forma și culoarea. Și mă bucur că am știu să aleg haine care au rămas la modă, pe care le pot purta și acum. Lucru care se va întâmpla și cu produsele din această comandă. Am în coș pregătită ținuta pentru următoarea comandă, așa că despre Bonprix o să mai vorbesc și în alte articole. Cel mai probabil fotografiile nu vor mai fi cu mine însărcinată.

*Articolul face parte din campania #bonprixbloggers

Related Post

10 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

en_USEnglish