Paturica aniversara – fotografii din primul an de viață
Au trecut două luni de când am născut-o pe Frida Harriet și atât pot spune: viața pe care o am acum e minunată. Sunt mamă! În fiecare zi învăț ceva nou despre copilul meu și despre mine. Totul se întâmplă atât de rapid, iar ea crește de la o zi la alta. Parcă ieri făceam primele pregatiri pentru venirea bebelusului. În toate momentele acestea grozave pentru sufletul nostru, dar care trec cât am clipi, ne simțim atât de împliniți și dacă am putea, am opri timpul. Nu putem! Și ce frumos ar fi să retrăim mereu tot ce avem parte acum și să nu uităm tot ce simțim. Frida o să crească și vreau să îi povestesc cât de fericită a devenit viața de când a venit ea. Dacă aș putea, aș imortaliza fiecare zâmbet, privire și gest al fetiței mele, mai ales că în primul an de viață, se dezvoltă și crește foarte repede.
Zilele ce au trecut am stat să caut idei de păstrare a amintirilor, iar în centrul atenției sunt fotografiile și video-urile – cum altfel am putea păstra vizual toate amintirile noastre? Mai ales acum când avem atât de multă tehnologie în jurul nostru. Acum vreo două săptămâni îl plimbam pe Pluto pe afară, iar pe Frida o aveam în marsupiu, iar o doamnă m-a întrebat câte săptămâni are și mi-a spus să îi fac cât mai multe poze, ca să i le arăt când va fi mai mare, că o să uit cât de repede va crește. Câtă dreptate! Și simt că parcă nu îi fac suficiente fotografii, mai ales că am și aparatură, iar telefoanele noastre au camera destul de bună. Ideea albumelor cu multe fotografii nu cred că o fie vreodată demodată. Mă uit cu drag la pozele de când era mică, de când ai mei s-au căsătorit sau din excursiile noastre. De câțiva ani am tot zis să îmi printez toate fotografiile și să le aranjez într-un album. Cred că Frida este un motiv să încep să fac asta și nu doar să le păstrez pe un card sau laptop. De când s-a născut, încerc în fiecare zi să îi fac câte o fotografie, știu că o să mă uit cu bucurie la ele mai târziu.
Paturica Aniversara – Inspirație pentru fotografii memorabile cu bebelușul tău din primul an de viață
Momentan, ceea ce eu pun în practică pentru a păstra cât mai multe amintiri cu fata mea este de a face fotografii pentru a-i suprinde evoluția în timp, dar și pentru a sărbătorii momentele speciale alături de ea. Fotografii tematice sau o altă idee este de a folosi o paturica aniversara. Îi poți face fotografii cât de des dorești și să surprinzi fiecare moment special, într-un mod natural, la tine acasă. Astfel, poți păstra amintirile unice cu bebelușul tău, iar fotografiile le poți pune într-un album dedicat lui. Mi se pare atât de frumoasă această idee pentru a păstra amintirile, iar astfel de păturici aniversare sunt cadrul perfect. La atelierul Paturica Fermecata găsiţi trei variante: paturica aniversara, evenimente speciale și cea cu momente speciale, care au ca mărime 100x100cm.
La Paturica Fermecata puteți alege produse pe care să le personalizați sau puteți să alegeți culorile dorite la minky de pe spatele păturicii. O paturica aniversara este realizată din bumbac premium și minky pufos certificat Oeko Tex, materiale potrivite și pentru micuții cu pielea foarte sensibilă. Ca și în cazul tuturor celorlalte produse de la Paturica Fermecata, nu se face rabat de la calitate: sunt materiale foarte rezistente în timp și arată la fel de bine de la o ședință foto la alta. Spre exemplu: păturile pe care le folosesc încă de la nașterea ei, au trecut deja printr-o serie de spălări, sunt impecabile. Am două păturici albe cu model, pe acestea le folosesc zilnic și este nevoie să le bag la spălat cam de două ori pe săptămână. În aceste două luni materialul, culoarea și modelul sunt neschimbate, arată ca atunci când le-am primit. Recomandarea este de a fi spălate la 30 grade C, 800 rpm cu uscare la aer, fără a fi călcate. Eu obișnuiesc să spăl lucrurile Fridei la 40 grade C, iar primele museline, prosoape și pături le-am spălat chiar și la 60 grade C cu program de uscare și după am folosit stația de călcat. Și cu toate acestea, produsele pe care le am de la Paturica Fermecata arată ca scoase din cutie. Motiv care mă face să prețuiesc și să apreciez produsele și calitatea pe care atelierul o oferă clienților săi. Nu pot trece cu vederea cât îmi sunt de utile și necesare lucrurile pe care le am de la acest magazin. Totodată, fac parte din produsele potrivite pentru îngrijirea și confortul zilnic al fetiței mele.
Dacă tot vorbim de păstrarea amintirilor, cele câteva dintre produsele Paturica Fermecata vreau să le pun deoparte după ce nu o să le mai folosească. În special cele inscripționate cu numele ei și aici mă refer în special la paturicile cu model arici pe care le puteți vedea și în aceste fotografii de pe Instagram.
Paturica Aniversara o puteți folosi la fotografii pentru a celebra fiecare zi, săptămână sau lună de viață al copilului tău. Astfel pe lângă faptul că reprezintă un cadru perfect de fotografii, vei păstra fiecare parcurs al celui mic. Totodată, consider că este unul dintre cele mai la îndemână metode de păstrare a amintirilor și a marca creșterea celui mic. Iar fotografiile le puteți atașa unei rame foto și e perfect pentru a urmări evoluția puiului tău. La această paturica aniversara sunt variante cu model atât pentru fetițe (trandafiri, balerina, caprioară, flori de bumbac), pentru băieți (macara, trenuleț) sau model neutru (veselie în pădure, Micul Pilot, cer înstelat, ursuleț).
Paturica Aniversara Momente speciale – este un alt produs deosebit produs de atelier și lansat de curând. Este creată pentru a marca unele dintre cele mai frumoase momente pe care cei mici ni le oferă și pentru a le păstra toată viața. Și la acest produs materialele sunt premium, bumbac 100% foarte fin și moale la atingere, minky pufos, cu un strat termic hipoalergenic. Un detaliu nou este banda de ciucuri de pe margine, care cu siguranța va atrage atenția și plăcerea celui mic. De altfel, pe lângă a suprinde pe cel mic în fotografii, poate fi folosită și ca o păturică-salteluță, mai ales că este confortabilă, pufoasă, chiar și bună de ținut în brațe.
Paturica Fermecata oferă cadou și o ramă foto a primului an de viață și o inimoară – cât de minunat! Cele două păturici aniversare sunt perfecte pentru a fi făcute cadou și sunt sigură că va fi unul foarte iubit.
9 Comments
PASERE Rodica MIHAELA
Ce idee faina! Eu regret ca nu am avut atunci cand am nascut asemenea idei, care sa se transforme in amintiri frumoase peste timp.
Cristina
Imi pare rău că nu am știut de păturica fermecată când Vladimir era bebeluș ?
Ana
Foarte frumoasa ideea!
Lucia Mihaela Curea
Bună idee de cadou pentru proaspetele mămici.
Raluca Brezniceanu
Au avut o idee minunata, niciodata nu poti avea prea multe obiecte aniversare.
Catalina Coman
Ce idee minunata cu o astfel de paturica. Mi se pare o amintire absolut superba.
Simona
Ce dragut! Imi place mult paturica si ideea de a sarbatori aniversarea cu obiecte personalizate, fie comandate de tine sau oferite cadou cuiva drag.
Rokolla
Am si eu paturici pe care le-am avut la copii atunci and erau mici . Trebuie sa recunosc ca imi plac si ca imi plac genul asta de produse
Ioana S. Pavel
Uau, eu nu știam că există o astfel de păturică aniversară, dar mă bucur că am aflat. 🙂