Plec din România / Vlog
Cu bagajul la ușa și o grămadă de amintiri / Primul vlog
Cam așa mi-au fost ultimele săptămâni aici, în România. Mai am câteva zile până plec și am preferat să le petrec la Vâlcea. Nu în București. În urmă cu 7 ani, în clasa a XII-a, deja așteptam să scap de Vâlcea – așa monoton. Capitala îmi părea un izvor de oportunități și plăceri.
Bucureștiul mi-a fost interesant, până la un punct. 7 ani plini. A devenit acasă.
Bucureștiul m-a bucurat, fascinat, entuziasmat doar în primul an de Facultate. După plângeam după Cluj. Am rezistat încă 6 ani acolo, mă adaptasem. Firesc. O dată cu maturizarea, venirea la Vâlcea avea să fie o doză mare de energie și înțelegeam că întoarcerea aici nu putea să îmi ofere foarte multe avantaje profesionale și financiare.
Rm. Vâlcea – în vizită și-n suflet.
Nu pot să îmi pun ochelari de cal și să trăiesc într-o societate în care “totul este în regulă”. Știu că sună egoist, dar nu pot să mă sacrific, așa cum am zis și în vlog. Nu pot să nu văd corupția și nici nu pot să lupt cu ea.
manipulare, Antena 3, minciuni, nepăsare, incertitudine, lipsă de moralitate, ură, intoleranță, nesiguranță, preoți plin de aur. CORUPȚIE
Sunt sigură că motivele le-ați înțeles. Eu nu mai #Rezist. La un moment dat cineva m-a întrebat Ce fac eu pentru România? Dar invers? Pentru că drumul o să îl fac doar dus.
Cui mulțumesc? Valorilor.
Câți oameni și câte amintiri! Recunosc. Nu mi-am luat rămas bun. Foarte puțini au știut de plecarea mea. Profit și fac asta aici. În ultimul an nu am lipsit doar din online, ci și din viața socială. Am muncit cu așa mare drag și am păstrat legătura cu foarte puțini. Din punct de vedere profesional 2018 a fost foarte fain, iar 2019 mi-a adus așa bucurii din acest punct de vedere. O parte din proiectele firmei au fost (vândute) preluate și acest lucru nu poate decât să îmi ofere bucurie și încredere că LORD ACADEMY a fost cea mai bună alegere profesională. Vedeți? Tot la business ajung. Antreprenor? Nu. Profesor. Bine, ca să împachetez frumos și să îl pun în trend – Trainer. Așa iubesc oamenii.
Vlog / Move with me – DIANA IN ICELAND
Vă iau cu mine! Poveștile mele vor fi de acum și pe vlog / Youtube. Aștept ideile și opiniile voastre. Mă ajută tare mult să mă susțineți cu un like, share sau subscribe pe canal.
One Comment
ANDREEA
Felicitări pentru ambiție… noi nu am avut ambiția necesară pentru a ne stabili în Germania…Si acum parcă ne pare rău