Primele pregătiri pentru venirea bebelușului – Paturica Fermecata. Roz pentru fete, albastru pentru băieți?
Debusolați și total nepregătiți pentru ce urmează, dar cu bucurie și nerăbdare, am început primele pregătiri pentru venirea fetiței.
Sunt momente pline de emoție, pe care nu le putem compara cu nimic. Primele ecografii, primele mișcări ale copilului și primele cumpărături. Ce pătuț cumpărăm? Ce culori alegem? Și în peisaj mai apare și listă lungă de cumpărături, cu o grămadă de termeni de care nu am auzit vreodată. Nu se pune problema să știm și la ce folosesc.
Printre toate întrebările, emoțiile și deciziile, un lucru ne este clar: ne dorim să alegem produse de calitate pentru bebeluș. Preferăm să avem un produs bun de care să fim mulțumiți, decât 5 produse de slabă calitate. Cele din urmă să nu le folosim și să ajungem în final să cumpărăm produsul care îndeplinește cerințele și nevoile noastre. Evident, acest aspect să se încadreze în bugetul nostru.
Printre primele căutări au fost, probabil ca în cazul multor viitori părinți, pătuțul și accesoriile aferente. Am ales pătuțul, iar alegerea a fost făcută 95% pe baza faptului că avem un câine care, chiar dacă e foarte mototol și speriat, sigur o să fie curios de noutatea care o să apară în casă în primăvară. Și cum are prostul obicei de a se culca pe pernă și de a te împinge din pat, varianta acestui tip de pătuț care poate fi folosit un an de zile a fost cea mai potrivită variantă la acest moment.
Din părerile citite și sfaturile primite, am ajuns la concluzia că un pătuț mare nu era ceea ce ne doream, mai ales că sunt părinți care spun că acel tip de pătuț a fost folosit ca depozitare. Încă încercăm să ne organizăm și să ne pregătim pentru venirea copilului și sperăm că luăm cele mai bune decizii.
Astfel, printre primele pregătiri în așteptarea copilului, au fost câteva produse pentru ea și pentru pătuț. Lucruri pe care le-am ales înainte de decizia asupra modelului de pătuț potrivit nouă. Astfel cu acest model frumos cu arici am o superbă paturica bebelusi, care atât de faină e la atingere și de calitate. Calitatea despre care v-am vorbit în articolul anterior și la care noi ținem foarte mult. Tot pe partea de pătuț avem o pernuta bebelusi, cu același model tare simpatic. Iar în ceea ce privește lucruri de care o să avem atât de multă nevoie pentru F.H. am ales o muselina, set de trei scutece de finet și un sistem infasare minky si bumbac. Mai departe, din nou foarte util pentru scutece, produse de îngrijire bebeluși am ales și un set cosuri depozitare pe care sunt sigură că o să le folosesc mult timp deoarece sunt confecționate atent și materialul este calitativ. Iar ca decor și ca amintire, avem o pernuța norisor personalizată cu numele ei. Ce ne-a convins pe noi: calitatea, comanda a ajuns în timp foarte scurt și toate detaliile oferite de Paturica Fermecata. Alegem în continuare produsele lor și nu doar din prisma colaborării prezente. Sunt produse ale unui brand în care avem încredere că oferă ceea ce bebelușul nostru are nevoie și că materialele din care sunt confecționate o sa îi ofere tot confortul de care are nevoie.
Pe lângă calitatea produselor, a materialelor, cusăturile foarte atent lucrate bucuria noastră atunci când am primit produsele, pe care v-am împărtășit-o a fost faptul că sunt personalizate cu numele copilului. Atelierul Paturica Fermecata poate să brodeze inițiale sau chiar și un text, în funcție de alegerea părinților sau în cazul în care doriți să le oferiți cadou. Și subliniez acest aspect fiind poate util celor care nu sunt părinți, dar doresc să facă un cadou deosebit – produsele de la Paturica Fermecata pot fi alegere potrivită și pot aduce bucurie părinților și bebelușului. În acest caz, dacă nu știți ce puteți cumpăra, și aici vorbesc din experiența pe care eu am avut-o cu echipa lor, ei vă pot ajuta și îndruma în alegerea celor mai potrivite produse.
Așa cum se poate observa am ales alb și un model cu arici. Atelierul Paturica Fermecata pune la dispoziție o gamă largă de modele. Chiar mă gândeam că mi-ar plăcea acest model chiar și pentru lenjeria de pat a noastră. Mai este un model căprioare, iepurași și veverițe – la fel, foarte drăguț. Ideea este că sunt modele suficiente care sunt sigură că acoperă un segment mare de gusturi.
Aș vrea să vorbim și despre culori – noi am ales alb, și aici alegerea a fost de ambele părți. Mai era și crem ca idee, dar am considerat că alb se potrivește cu simpaticii arici. Sper doar ca albul să nu îmi deranjeze OCD-ul prea tare în cazul în care se pătează și nu o să le pot curăța.
Roz pentru fete, albastru pentru băieți?
Printre primele pregătiri, unul dintre aspectele care s-au ivit au fost alegerea culorilor. Și prin căutările noastre, era mult roz pentru fete – un principiu pe care nu am putut să nu îl observ de-a lungul timpului în tot felul de contexte legate de copii. Țin să menționez încă de la început, că nu avem nimic împotriva rozului. Ceea ce nu considerăm a fi o regulă este că rozul este pentru fetițe, iar albastru pe băieți. Credem că toate culorile pot fi folosite indiferent de sexul copilului. Evident copilul mai târziu o să aibă atracție către anumite culori.
Vorbim despre stereotipurile de gen, sexismul în culori sau culori apropiate sexului și cum diferența între cele două sexe se face prin roz și albastru (un exemplu de culori) și nu cu nuanțe de gri la fete și galben la băieți. Chiar îmi povestea o amică faptul că era la cumpărături cu băiețelul ei în vârstă de câteva luni, îmbrăcat în galben și portocaliu, și o doamnă i-a zis *Ce fetiță frumoasă aveți!*. Acum fiecare are propriile sale principii, eu îmi expun părerile și subliniez faptul că nu judec gândirea altora, nici nu o pot schimba printr-un simplu articol pe blogul meu.
De când eram copii am auzit replica *Roz e pentru fete, albastru pentru băieți*. Chiar am citit recent câteva lucruri despre alegerea acestor culori încă din secolul 19. Și cum de fapt atunci rozul a fost ales pentru băieți și albastru pentru fete. Urmând ca o dată cu apariția Baby Boom-ului din 1900, codul s-a schimbat din cauză că rozul a fost asociat cu roșu – o culoare mult mai potrivită femeilor deoarece acestea erau văzute ca ființe sensibile. Lucru care a încercat să fie schimbat în 1960 o dată cu Mișcarea de Eliberare a Femeilor, dar în zadar. Astfel am revenit la asocierea din urmă din cauza dezvoltării procedurilor medicale de teste în timpul sarcinii, moment în care s-a dezvoltat și partea de comercializare a produselor pentru copii adaptate fiecărui sex în funcție de culori.
Sunt sigură că ați văzut acele petreceri în care se dezvăluie sexul copilului și din nou vedem în mare parte roz și albastru. Trecând mai departe pentru mine acest aspect al celor două culori pentru cele două sexe, sunt de fapt o presiune asupra copilului: Dacă ești fată, faci cum faci, și trebuie să îți placă rozul. Dacă ești băiat, să nu cumvă să îi placă rozul, că picăm în celalalt subiect care din păcate pentru un procent foarte mare din populație este încă tabu. E bine că ne tratăm cu tot felul de prafuri, uleiuri și medicină inventată în Evul Mediu, dar încă nu avem mintea deschisă și pentru a accepta diversitatea în toate formele sale. Chiar am citit undeva ideea că dacă unui baiat îi place rozul, *nu e suficient de băiat* – și e atât de greșit.
Dar aparent această idee a celor două culori a devenit o regulă ridicolă pe care mulți o respectă. Nu e nimic greșit să îmbraci fata în roz și băiatul în albastru, dar greșit din punctul meu de vedere e susținerea ideei că asta este regulă. Cred că ar trebui să ne oprim din ideea de a obliga un copil, indiferent de sex să poarte doar o anumită paletă de culori, deoarece este potrivită pentru sexul său.
Tare mult apreciez că sunt foarte multe branduri care oferă o gamă largă de produse pentru copiii, aici mă refer și la patern-uri, modele din care poți să alegi și le poți combina. Și am observat că ideea de raion special pentru fete și altul pentru băiat cu aceste culori specifice, parcă a început să fie înlăturată. Nu știu alte mame, însă eu având o atracție față de stilul nordic, mă regăsesc în influențele sale în alegerile pe care le fac – chiar și acum în pregătirile pentru venirea bebelușului. Unde găsim o paletă mai diferită de culori față de ce eram obișnuiți să vedem acum 10-20 de ani. Un stil pe care am văzut că multe magazine de profil și aici mă refer doar la cele online, deoarece din cauza pandemiei nu am făcut altfel cumpărături, îl adoptă în produsele pe care le comercializează.
La întrebarea *Roz pentru fete, albastru pentru băieți?* pe care am pus-o într-o postare pe Instagram, răspunsul vostru a fost într-un procent foarte ridicat că nu și mulți dintre voi mi-ați scris că preferați culorile neutre. Au fost și câteva că da și câteva răspunsuri argumentate de ce nu aleg roz pentru băieți. Ceea ce mă bucură că în prezent mulți părinți nu mai aleg culorile în funcție de sexul copilului, ci evident dacă le place acea culoare sau aleg ceva neutru pentru ca mai târziu copilul să își aleagă singur culorile pentru care are o atracție. Nu, roz nu e pentru fete și albastru pentru băieți – dacă acest lucru înseamnă clar stereotipuri de gen și *Vai, l-ai îmbrăcat în roz și el e băiat!*
Articolul prezent este o colaborare în sistem barter cu brandul Paturica Fermecata, dar nu influențează calitatea recenziei, iar ideile exprimate sunt sincere și reale.
9 Comments
Ruxandra
Este tare drăguț designul cu arici! Consider că fiecare alege ce culoare își dorește și nu e nevoie să meargă pe tiparul de “roz sau albastru”.
Mult succes și spor în continuare!
Dana
Tare frumoase sunt! ? Nu știu dacă as alege roz și albastru, culorile standard sa zic așa. Multă sănătate și bun venit minunii când va fi momentul!
Raluca Brezniceanu
Mi-ai adus aminte de clipele magice in care pregateam venirea pe lume a bebelinei mele.
carmen alexa
Foarte frumoase paturicile! Se vede ca aceasta este de calitate si sa o folositi cu drag : )
Eniko-Beatrice Kovacs
E cu adevărat superbă păturica. Încă o mai am și eu pe a mea de când eram mică 😀
Catalina Coman
Nici eu nu am ales culorile in functie de sexul copiilor. I-am imbracat colorat si i-am lasat sa isi aleaga ce le place, cand au mai crescut. Drept dovada, Darius (care are aproape 5 ani) umbla de vreo luna doar cu o caciula roz, ca aia i-a placut lui.
Deyutza
Cat sunt bebeluși e bine sa alegi culori care să-i reprezinte. Cel puțin mie mi se pare aiurea sa îmi zică cineva, e băiat sau fetita? Ori vai ce băiețel frumos și tu de fapt sa ai fetita ?
Irina
Foarte frumoasa aceasta paturica. Sa o folosiți cu drag!
Pingback: