Raftul îmi e plin de amintiri
Mai sunt 3 zile până la a doua ediție a workshop-ului pe care eu îl susțin- Primi Pași În Televiziune. Am emoții! Sunt curioasă să îi cunosc pe următorii cursanți. Prima ediție m-a bucurat enorm și le mulțumesc tuturor care au participat. Mi-am dorit de ceva vreme să țin un astfel de curs, iar acum visul s-a împlinit! Acest workshop va avea loc în fiecare lună și de fiecare dată o să aduc câte ceva nou.
Mă bucur că Editura Univers Enciclopedic s-a alăturat acestui proiect, la ei pe site găsiți o gama variată de cărți, precum dictionarul limbii romane sau cărți pentru copii.
amintiri
În urmă cu ceva timp, am pus pe raftul meu cărți întregi cu amintirile celei mai frumose perioade din viața mea. Nu le-am închis încă. În fiecare zi pun câte ceva acolo, un zâmbet, o emoție, cuvinte, oameni sau iubiri. Cărți atât de stufoase, ca un dictionar roman, că tot vorbeam de el.
Păstrez cu drag momentele petrecute alături de oameni. Recunosc, pe lângă ele mai apar și supărările. Oamenii în care ți-ai pierdut încrederea, oameni de lângă care ai plecat pentru că nu mai era locul tău lângă ei. Sau oameni la care renunți o vreme pentru că îți dorești o pauză. A ta, a lor…
Oamenii sunt frumoși, sunt minunați! Însă atunci când…. când nu îți mai găsești echilibru lângă ei, nu încerca să îi schimbi. Oameni nu se schimbă. Doar regretă, dar târziu. Și te vor căuta peste ani. Oamenii se întorc. ( revin) Noi ne întoarcem. Iubim amintirile, iubim trecutul. Ne e dor. Ne gândim ce ar fi fost dacă. Gândiți de două ori înainte să faceți un pas, acest ce ar fi fost dacă… doare.
Zâmbesc. Nu degeaba am menționat despre un dictionar limba romana. Când eram copil, obișnuiam să ascund în el bilete pentru viitor. Nu îmi mai fac planuri. Mă bucur de acum. Uitasem cât de fain e să trăiești în prezent. Toată energia ta să fie aici și acum.
Sunt fericită? Echilibru. Nu am regrete, nu am supărări, poate doar întrebari. Dar sunt sigură că într-o zi o să aflu răspunsul lor. Oamenii nu pot păstra tăcerea la nesfărșit față de… ce au iubit. Poate atunci va fi prea tărziu, iar amintirile noastre nu o să mai iasă așa haotic la suprafață. Din nou, prea sinceră, nu? Da, îmi pare rău. Nu mereu pot scrie despre întâmplările amuzante de care am parte. Uneori mai ai nevoie de un restart în care să înțelegi ce îți face bine și ce nu. Orgoliu? Nu. Eu nu m-am oprit. Din respect, încredere și iubire.
Amintiri, drag mie, amintiri… dar într-o zi coperțile se vor închide. Încă stau cu geamul și ușa de la intrare deschisă. Le mai ridică vântul și ies la suprafață amintirile. Dulapul tău încă e gol. Știu, e micuț. Pantofii, cremele și rochiile mele încă ocupă toată casa.
Furați fericire și aveți grijă de amintirile voastre.
Foto: Catalin Samoila
Locatie: Lugo- Bucuresti
Outfit: ILikeOutlet