Review: Cremă BB şi CC Be Beautiful Thank You Farmer Skin care + Make up
De Crăciun am primit un dar superb de la Florentina Rusev, produse de care eram tare curioasă de mai mult timp – pe care le-am văzut sugerate în ultimul an la câteva persoane în online care realizează content pe partea de beauty & skincare.
Atunci când am primit cadoul, primul gând a fost să fac și un review celor două produse şi anume Be Beautiful BB și Be Beautiful CC aici pe blog nu doar printr-o postare pe Instagram – gând venit la pachet cu dorul și plăcerea de a scrie pe această temă. Motiv pentru care în postarea de astăzi prezint câteva aspecte legate de cele două produse și să subliniez câteva asemănări și deosebiri între cele două, care sper să vă fie utile în cazul în care nu știți ce să alegeți între BB și CC.
Recunosc că și pentru mine sunt o noutate, fiind a doua oară când interacționez cu acest tip de cosmetice. Dacă nu mint, prin liceu am folosit foarte puțin pentru prima dată un BB de la Garnier. Cum pe atunci dorința era să acopăr tot ce se poate, puterea mică de acoperire a BB-ului nu era în concordanță cu dorințele mele, iar fondul de ten era cea mai bună alegere.
Îmi dau seama că e prima postare pe blog, din toți acești ani (și sper să nu greșesc) în care vorbesc despre un produse din cateogoria de machiaj, dar numai bine că cele două fac parte și din categoria de skincare, așa că încă nu mă desprind foarte tare de ceea ce abordez aici.
Thank You Farmer este un brand din Coreea (K-Beauty) care produce produse de îngrijire, cu accent pe ingrediente de calitate. Tot de la acest brand am folosit Masca Miracle Age care a fost un adevărat ritual de frumusețe și îngrijire. O doză bine-venită de hidratare de care tenul meu avea nevoie, fără să am parte de efecte secundare pe care le-am observat destul des după ce am folosit acest tip de produs (mâncărimi, înroșirea pielii, apariția bruscă a coșurilor).
Ambele produse sunt creme hidratante nuanțatoare, cu dublu rol: cremă hidratantă, dar și produs de make-up. Nu cereți de la aceste produse să asigure acoperirea oferită de un fond de ten. Din contră, sunt potrivite pentru zilele în care vă doriți o acoperire ușoară și discretă, deloc încărcată și un plus de hidratare.
Ce este o cremă BB? Dar CC?
BB (beauty balm) este o cremă cu rol nuanțator și hidratant, ce oferă o acoperire mică, cu o textură lejeră. O combinație între o cremă hidratantă și un fond de ten lejer. Este recomandat persoanelor cu un ten tânăr, fără imperfecțiuni, iar datorită rolului hidratant produsul ajută și la întreținerea sa.
CC (complexion correcting) are o textură lejeră, dar dacă facem comparație cu BB, oferă o acoperire ușor mai ridicată, dar deloc comparabilă cu un fond de ten – țin să precizez asta pentru că am citit că ar fi un produs care se apropie de un fond de ten, dar înafară de proprietatea de uniformizare a culorii, nu îi pot atribui asemănări cu acel produs de make-up.
Ascunde mici imperfecțiuni ale pielii, chiar și cearcănele dacă nu sunt foarte pronunțate și după aplicare, tenul va avea o nuanță uniformă, cu o corectare a tonului pielii.
Produsul este recomandat persoanelor care sunt predispuse la roșeață sau tenul are pete mai închise la culoare. Este potrivit celor cu un ten matur, care au nevoie de un produs cu o putere mai mare de acoperire. Dacă îți dorești să uniformizezi culoarea pielii recomandarea este de a alege crema CC.
Be Beautifull BB & Be Beautiful CC
Aplicare BB Cream Be Beautiful – Thank You Farmer Aplicare BB Cream Be Beautiful – Thank You Farmer
Îmi îndrept atenția către cele două creme de la Thank You Farmer și subliniez câteva detalii pe care le-am observat după ce am purtat pe ten în diverse ipostaze cele două produse.
Tenul meu în această perioadă este mixt, destul de palid– iar din motive ușor de înțeles și anume sarcina, în zona bărbiei și a făcut apariția acneea. Zona obrajilor este o idee uscată, prezența punctelor negre pe nas și dacă iau lupa observ câteva linii fine și pori dilatați.
Mă întorc la cele două creme: sunt foarte multe asemănări între acestea și poate fi greu în a decide ce produs se potrivește tenului vostru. Pasionată de acest domeniu, îmi dau seama cât îmi este de util că am avut ocazia să fac cunoștință cu ambele produse în același timp.
Be Beautiful BB – Are o acoperire naturală pe ten, se întinde bine și oferă aspectul de piele catifelată și netedă. După aplicarea se absoarbe repede, iar pielea nu rămâne lipicioasă.
Be Beautiful CC – Poartă o parte din beneficiile unui BB, după aplicare se poate observa că pielea are un aspect luminos și foarte strălucitor, în compoziție are micro particule care reflectă lumina. Dacă nu vă place ca tenul să strălucească, recomand să nu alegeți acest produs, ci mai degrabă efectul natural oferit de BB. În realitate este mult mai strălucitoare decât în fotografie.
Asemănări BB & CC Be Beautiful Thank You Farmer
- Ambele creme au SPF 30+ – dar aplicați înainte un produs dedicat protecției solară potrivit tenului vostru.
- Le aplic și ca bază/ primer de machiaj, se așază foarte bine sub fondul de ten. Îmi place aspectul pe care îl are pielea și după aplicare fondului de ten și machiajul arată bine mai mult timp.
- Mirosul- Știu că este un detaliu subiectiv, dar poate fi un motiv de alegere a unui produs: cremele au un miros care mie îmi place, nu mi-a creat niciun fel de deranj, mai ales că nu agreez să aplic produse care au miros puternic.
- După aplicarea ambelor produse tenul nu se simte încărcat și are un aspect catifelat – cred că cel mai bine le-aș putea descrie prin ideea că *lasă tenul să respire*, idee pe care am văzut-o prezentată în afișele de publicitate ale celor de la Thank You Farmer.
- Nu se strâng pe ten, chiar le-am aplicat după Niacinamide, Acid Hialuronic, Caffeine și crema Cerave AM sau Altruist SPF 50 și rezultatul a fost cel dorit, chiar și în zilele în care tenul meu nu arată cel mai bine.
- Ambele produse sunt descrise ca având proprietăți de albire ale tenului – este un aspect pe care nu doar că nu l-am observat, dar îmi vine greu să îl iau în seamă.
- Totodată și beneficii împotriva apariției ridurilor – un alt aspect pe care nu l-am putut observa din cauza perioadei mult prea scurte în care le-am folosit. Aici am stat să mă gândesc care este atitudinea mea vizavi de acest lucru. Cred că în timp da, pot fi produse care să ajute la prevenirea ridurilor premature, dar nu de a micșora sau elimina ridurile.
- Atât BB-ul cât și CC-ul au 40 ml, cantitate suficientă pentru o perioadă lungă de timp, mai ales că la aplicare nu e nevoie de multe pompițe.
- Nu le văd potrivite pentru zilele în care tenul meu are parte foarte multe imperfecțiuni și îmi doresc să fiu machiată, în special coșuri, pentru că nici BB-ul, nici CC-ul nu are face față să le acopere. Doar dacă îmi doresc să port ceva foarte lejer pe ten.
- Aplicare și curăţare: Se aplică pe tenul curat (cu degetele, burete-blender sau pensula) și se îndepărtează foarte ușor cu un produs de demachiere sau de curățare.
Deosebiri BB & CC Be Beautiful Thank You Farmer
- Textura cremei BB, la prima vedere, pare mult mai ușor de întins, comparativ cu CC-ul.
- Așa cum se poate observa și pe mâna mea, BB-ul pare mai pigmentat (dar poate fi și din cauză că pielea mea e mult mai deschisă) și consistent, în timp ce CC-ul are o nuanță deschisă, cu o textură foarte fluidă și lasă impresia că nu o să uniformizeze nuanța și textura tenului.
- Ceea ce am menționat și anterior: BB-ul oferă aspect natural, în timp ce CC-ul oferă un aspect strălucitor, ce se poate observa și în fotografii.
- O diferență între cele două produse pe care eu nu o știam, dar am căutat după ce am observat că atunci când am aplicat BB-ul, am simțit de câteva ori nevoia să îmi pudrez puțin fața – astfel am citit că textura produsul de tip BB este puțin mai uleioasă decât crema CC. De aici și ce am menționat anterior, textura cremei CC fiind mult mai lejeră. Însă, senzația de uleios se simte în primele minute de la aplicare, dacă aștept și nu adaug pudră, nu am observat să am tenul lucios sau să mă deranjeze.
- Rezistența pe timpul zilei: Ambele produse au o perioadă aproape asemănătoare. Ce am observat la CC și credeam că o să fie invers, nu își pierde deloc din strălucire.
- Ultimul aspect legat de cele două produse care se poate observa și în fotografii: BB-ul este mai închis decât tenul meu alb ca varul, în timp ce CC-ul se potrivește fără probleme. Motiv pentru care prefer BB-ul să îl port mai mult sub machiaj, mai ales că textura ajută și îmbunătățește aspectul tenului pe care aplicăm fond de ten. Tot legat de culoarea BB-ului am putut să observ că după ce intră în piele, se deschide puțin, dar nu reușește să se apropie de pielea mea albă.
Ce prefer între Be Beautiful BB și CC?
După ce am avut ocazia să folosesc ambele produse și probabil dacă ați citit până acum, cred că e ușor de înțeles că alegerea pentru tenul meu de 27 de ani este Be Beautifull CC. Motivul fiind textura cremei CC și rezultatul strălucitor care se potrivește mai bine tenului meu și aș folosi-o mai des decât un BB. Totodată intervine în alegerea mea și nuanța mai închisă, dar nu este un motiv să nu dau BB-ului punctele pe care le merită.
Prețul lor este de 149 lei – un preț pe care îl consider mare dacă mă gândesc că nu cumpăr un fond de ten care să acopere tot și rezistă ore întregi. Dar dacă pun în balanță cantitatea produsului, faptul că nu se termină de pe o zi pe alta și cel mai important calitatea ingredientelor și beneficiile lor, suma este justificată într-un procent destul de mare.
Ultimul gând legat de postarea de astăzi este că mi-ar plăcea să fac într-o zi și o comparație cu celebra cremă BB Soroci, zic celebră pentru că am văzut că este des discutată în mediul în online de cei care abordează teme de skincare, dar și destul de controversată – unde părerile Pro și Contra sunt împărțite. Dar până atunci mă împart între cele două produse și fondul de ten Boys n Berries.
Statuia care apare în fotografii este parte din #casahygge din vară și dacă am menționat-o în primele rânduri pe Florentina, din nou o aduc în discuție pentru că ea a realizat această superbă lucrare în cadrul proiectului ei minunat – Anche Studio. Așa cum și ea știe din 2016, sunt cuvinte de apreciere pe care le aduc ei și proiectelor sale.
2 Comments
Diana
Multumesc pentru acest review. Chiar acum le-am comandat pe ambele ca eram foarte “aprinsa” sa le incerc, dupa care am cautat sa vad ce mai zice lumea despre ele 😀 . Aici vad o parere calitativa si informativa.
O zi insorita sa ai!
Cu drag,
Diana
dianamatusa
Mulțumesc tare mult și eu! Să îți fie folositoare!