Să-mi fie toamnă

Să-mi fie toamnă.

M-am trezit astăzi fericită. Am verificat de vreo 5 ori calendarul, să fiu sigură că e 1 septembrie. Vreau ploaie, vreau să port geaca de piele și fuste lungi. Vreau să calc pe frunze colorate, să mă duc la Obor să cumpăr mere, să merg cu 66, ceai de tei și să ascult Jack Savoretti. Vreau mirosul de cerneală.

Vreau să mă bucur de toamna asta.

Despre vara lui 2017 am tot scris. Nu mi-a plăcut. Însă am tras linie și mă bucur de tot ce am avut parte. Am învățat multe. Ce clișeu, nu-i așa? Dar, da. Uneori trebuie să mai și cazi. Așa ca las aici vara asta și îi mulțumesc. Îi arăt mușchii și îi zic *vezi? am reușit!*.

Nu sunt omul care acceptă în jurul lui prea mulți oameni. Nu, îmi plac oamenii, dar calitate- nu cantitate. Uitasem de mine. Uitasem ce îmi doresc. Așa am căzut, ăsta e motivul. M-au scuturat puțin ultimii ani și mi-au zis *fată, ce ai? te-ai prostit rău de tot! ia niște probleme, vezi cum le rezolvi și poate îți aduci aminte că ai greșit drumul!*

Dar, gata! Azi e 1 septembrie! Ieri am pus la punct tot ce era de rezolvat. Nu, nu am dat email-uri sau mi-am plătit datoriile. Nu genul ăla de probleme. Am pus punct. Pentru dacă va fi să fie, va fi.

Să-mi fie toamnă frumoasă și liniștită.

Eu sunt bine. În sfârșit! Mă iubesc. Mi-am învățat lecțiile singură și mă bucur că am avut parte de ele. A fost greu. Da, știu… mă ascund după cuvinte, dar prea multă sinceritate strică. (sunt sigură că înțelegi) Și asta am învățat vara asta.